Bebelușul plânge în somn: care poate fi cauza?

Dacă bebelușul tău plânge în somn, de multe ori nici măcar nu e complet treaz: bebelușii dorm în etape mai scurte decât adulții. Un ciclu de somn durează la ei aproximativ 50 de minute, la adulți aproximativ 90. În fiecare ciclu alternează somnul ușor, mai activ, cu somnul profund, liniștit. La trecerea spre următorul ciclu, bebelușul tău revine pentru scurt timp la suprafață: se întinde, oftează, scâncește sau izbucnește scurt în plâns. De multe ori apoi alunecă singur mai departe în somn, fără să se fi trezit cu adevărat.

Faptul că bebelușii scâncesc, plâng sau mai scot câte un geamăt în somnul ușor este complet normal. Altceva este dacă geme la fiecare expirare, împreună cu o respirație rapidă sau greoaie: acesta este un semn de alarmă (mai multe, mai jos). Societățile de pediatrie subliniază că sugarii și copiii mici se trezesc regulat noaptea, adesea de mai multe ori și mai ales la schimbarea fazelor de somn – unii până în jurul vârstei de 5 ani. Nu este ceva patologic. Și nu fiecare trezire înseamnă foame. Uneori e doar o verificare scurtă: totul este încă la fel ca atunci când a adormit?

În jurul vârstei de trei până la patru luni, bebelușii încep să lege ciclurile de somn fără să se trezească între ele. Totuși, asta nu merge în fiecare noapte, iar mulți copii se mai trezesc cel puțin o dată pe noapte și după prima aniversare. O amplă analiză a mai multor studii a arătat că în primele două luni de viață există, în medie, puțin sub două perioade de trezire pe noapte, iar în restul primului an aproximativ una – cu diferențe mari de la un copil la altul.

De ce bebelușii tresar, mormăie și pufăie în somn explicăm în articolul nostru despre somnul activ. Aici vorbim despre plâns: când face pur și simplu parte din somn, ce poate fi în spate și când copilul tău chiar are nevoie de tine.

După câteva săptămâni, un bebeluș nu mai plânge mereu la fel, iar tu începi să auzi diferențele. Acest instinct nu înlocuiește un diagnostic, dar te ajută să decizi mai repede noaptea. Aceste tipare sunt frecvente:

• Un scâncet scurt sau un plâns scurt cu ochii închiși, care se stinge după câteva respirații: probabil bebelușul tău e în semisomn, între două cicluri.

• Un plâns care crește treptat, după ce bebelușul a devenit agitat, și-a supt pumnul sau și-a întors capul căutând: asta sugerează foame.

• Mârâială și plâns după o zi lungă și plină, adesea deja la culcare: bebelușul poate fi prea obosit.

• Un țipăt brusc, ascuțit, care sună cu totul altfel decât de obicei, sau un bebeluș care țipă când îl atingi: poate indica durere. Atunci îl verifici imediat.

• Un copil mic care țipă cu ochii deschiși, dă din mâini și pare că nu te recunoaște: se potrivește cu o teroare nocturnă.

• Un copil mic care se trezește plângând, se agață de tine și se lasă liniștit: poate a fost un coșmar.

La fel de important ca ascultatul este și să te uiți la el. Dacă are ochii închiși, respiră liniștit și are o culoare normală a pielii, ai puțin timp. Dacă, în schimb, plânsul sună neobișnuit de slab și jalnic, copilul pare moale sau pielea ori buzele își schimbă culoarea, nu aștepta.

Când bebelușul plânge noaptea, două sfaturi bune pot părea că se bat cap în cap. Societățile de pediatrie spun că nu trebuie să intervii imediat la fiecare trezire nocturnă și că nu e nevoie să-ți scoți copilul din pătuț din prima. În același timp, autoritățile de sănătate recomandă clar să nu lași bebelușii să plângă singuri. Motivul: bebelușii mici nu se pot regla singuri când sunt foarte agitați – pentru asta au nevoie de tine. Cele două lucruri se potrivesc dacă procedezi în pași mici:

1. 1

   Rămâi întinsă încă o clipă și ascultă. Dacă scâncetul se domolește, probabil bebelușul doar alunecă în următorul ciclu de somn.

2. 2

   Privește-l fără să aprinzi lumina mare. Ochii închiși, respirație liniștită, culoare normală a pielii: mai poți aștepta puțin. Respirație neobișnuită, piele palidă sau albăstruie, bebeluș moale: acționează imediat.

3. 3

   Dacă plânsul devine mai puternic sau mai insistent, mergi la bebelușul tău. Ține lumina slabă, vorbește încet, pune-i mâna pe burtică sau pe piept, fredonează-i un cântec cunoscut. Dacă ia suzetă, i-o poți oferi – la bebelușii alăptați, abia după ce alăptarea este bine stabilită și niciodată în locul unei mese, dacă dă semne de foame. Nu o înmuia niciodată în miere sau zahăr, iar în pat nu are ce căuta un lanț pentru suzetă. Dacă îi cade din gură în somn, nu trebuie să i-o pui la loc. Mulți bebeluși adorm la loc așa, fără să se trezească de-a binelea.

4. 4

   Verifică nevoile de bază. Când a mâncat ultima dată? Scutecul este foarte plin sau are fundulețul iritat? Are ceafa transpirată? Are nasul înfundat? I s-a prins un braț sau un picior între gratiile pătuțului?

5. 5

   Ia-l în brațe dacă nu se liniștește. Poartă-l, leagănă-l ușor, oferă sânul sau biberonul dacă foamea e posibilă. Consolarea nu răsfață.

6. 6

   Privește mai atent dacă nimic nu ajută. Măsoară temperatura, scoate-i șosetele și salopeta și uită-te la degete, la lăbuțe și în zona scutecului. Dacă bebelușul plânge mult și nu se liniștește în ciuda tuturor încercărilor, cere sfat medical.

Cât înseamnă „puțin” depinde de vârstă. La un nou-născut, foamea este cel mai frecvent motiv de plâns, iar foamea nu se ignoră. La un bebeluș mai mare, poți asculta mai mult: de pe la șase luni, potrivit asociației americane a pediatrilor, este normal ca un bebeluș să se trezească noaptea și apoi să adoarmă singur la loc – de aceea nu recomandă să te grăbești imediat la el. Nu există un număr fix de minute. Reperul tău este plânsul însuși: dacă se domolește, așteaptă. Dacă se intensifică, mergi la el.

În primele trei luni de viață, foamea este cel mai frecvent motiv pentru care bebelușii plâng – și noaptea. Au nevoie să mănânce zi și noapte: nou-născuții alăptați ajung, în primele săptămâni, de obicei la 8–12 mese în 24 de ore, iar cei hrăniți cu biberonul la 6–10. Până în jurul vârstei de șase luni, cel puțin o masă de noapte face parte din normal.

De obicei, foamea se anunță înainte să înceapă plânsul adevărat. Fii atentă la semnele discrete: bebelușul devine agitat, își bagă pumnul în gură, scoate sunete mici, mormăite, întoarce capul dintr-o parte în alta și deschide gurița în căutare. Dacă îl pui acum la sân sau îi dai biberonul, va fi mai ușor, pentru că un bebeluș care deja plânge în gura mare este mai greu de hrănit.

Uneori, timp de câteva zile, bebelușul vrea să mănânce clar mai des decât de obicei, inclusiv noaptea. Aceste perioade de mese dese țin, de regulă, două-trei zile, rareori mai mult de o săptămână. Nu există date fixe pentru ele, chiar dacă unele calendare de „salturi de creștere” promit altceva. La alăptare, cantitatea de lapte se adaptează de la sine prin suptul mai frecvent.

Odată cu vârsta, lucrurile se schimbă. De la aproximativ jumătate de an, mulți bebeluși care se dezvoltă bine pot avea pauze mai lungi noaptea fără să mănânce. Totuși, mulți mai beau și noaptea, iar și asta este normal. În jurul vârstei de zece luni, trezirile nocturne nu mai sunt, de obicei, legate de foame. Dacă foamea pare puțin probabilă, societățile de pediatrie recomandă să nu încurajezi noaptea băutul sau mâncatul. Atunci ajută mai degrabă vocea ta, mâna ta și ritualurile voastre familiare.

Mulți părinți speră că un bebeluș foarte obosit va dormi cu atât mai bine. De obicei se întâmplă invers: pe lângă motivele fizice, în spatele nopților agitate stau adesea rutine care încă nu se potrivesc bine – de exemplu, o seară prea plină sau prea lungă. Un copil suprastimulat și prea obosit se împotrivește somnului, deși i se închid ochii.

Primele semne de oboseală sunt discrete: căscat, frecat la ochi, privire pierdută, suptul degetelor, nevoia bruscă de a sta lipit de tine. Dacă acestea sunt ratate, urmează adesea faza zgomotoasă: mârâială, plâns, iar la copiii mici chiar crize de furie sau un ultim puseu de energie, ca și cum oboseala ar fi dispărut.

Așa poți preveni: pune-ți bebelușul la somn de îndată ce apar primele semne, nu abia când deja plânge. Dacă a sărit un somn de peste zi, mută mai bine ora de culcare puțin mai devreme, nu mai târziu. Dacă, în schimb, copilul stă regulat treaz în pat mai mult de 30 de minute înainte să adoarmă, poate că încă nu era suficient de obosit – în mod obișnuit, adormirea durează până la aprox. 20 de minute.

Cât timp pot sta, de obicei, treji dintr-o bucată vezi în valorile orientative de mai jos. La 2 luni sunt aproximativ 1–1½ ore, la 9 luni aproximativ 2½–3½ ore. Valorile nu sunt o regulă fixă: unii copii au nevoie să doarmă din nou mai devreme, alții rezistă mai mult. Uită-te mai întâi la copilul tău și abia apoi la ceas.

Când un bebeluș mic plânge seara inconsolabil, își strânge picioarele și trage vânturi, mulți părinți se gândesc imediat la dureri de burtică. Specialiștii sunt mai prudenți: doar aproximativ 5 % dintre bebelușii care plâng foarte mult au într-adevăr o problemă a stomacului sau intestinelor. Iar aerul care trece printr-un intestin sănătos, de regulă, nu doare.

În plus, în primele săptămâni bebelușii plâng în medie din ce în ce mai mult. În jurul săptămânii a șasea, plânsul atinge vârful, cu aproximativ 2,5 ore pe zi, apoi începe să scadă. Din săptămâna a 16-a, media este de aproximativ o oră. Mulți bebeluși plâng mai ales spre sfârșitul după-amiezii și seara. Dacă un bebeluș altfel sănătos plânge foarte mult timp de săptămâni, specialiștii vorbesc despre plâns excesiv, numit înainte adesea colici de trei luni. Cauza exactă nu este clară. De obicei se ameliorează evident la trei-patru luni, uneori abia până în luna a șasea. Mai jos afli unde poți găsi ajutor în această perioadă.

Foarte frecventă este și regurgitarea după masă. Inelul muscular de la capătul inferior al esofagului este încă slab la bebeluși, de aceea puțin lapte se poate întoarce ușor. De obicei începe în primele opt săptămâni de viață și dispare în mare parte până la prima aniversare. Ce ajută atunci:

• Ține bebelușul cât mai mult în poziție verticală în timpul mesei și după.

• Ajută-l să râgâie și pe parcurs, nu doar la finalul mesei.

• Dacă bănuiești că îl doare burtica: pune-ți bebelușul, cât timp este treaz, cu burtica în jos peste genunchii tăi și mângâie-i ușor spatele. Și purtatul în brațe, legănatul blând sau o baie caldă liniștesc mulți bebeluși. Apa din baie trebuie să fie doar călduță, verificată cu cotul sau cu un termometru, iar în cadă bebelușul nu rămâne singur nicio clipă.

• Pentru somn, tot pe spate trebuie să stea – chiar dacă are reflux sau este răcit. Nu ridica partea de la cap și nu pune dedesubt o pernă înclinată.

Potrivit serviciului britanic de sănătate, picăturile sau remediile pe bază de plante pentru colici nu au un beneficiu dovedit. Nu schimba formula de lapte din proprie inițiativă și nu scoate pur și simplu alimente din dieta ta dacă alăptezi, ci discută despre asta la cabinetul pediatrului. Ai nevoie rapid de sfat medical dacă bebelușul varsă sânge, varsă în jet (mai ales după fiecare masă în primele două luni de viață), nu ia bine în greutate sau plânge atât de agitat încât nu se mai oprește deloc. În schimb, vărsăturile verzi sau galben-verzui (bilioase) la bebeluși reprezintă o urgență: mergi imediat la o clinică de pediatrie.

Puține lucruri primesc atât de des vina pentru nopți proaste ca dinții. Cei mai mulți bebeluși fac primul dinte în jurul lunii a șasea, unii deja înainte de a patra lună, alții abia după primul an. Pe la doi-trei ani, de obicei, toți dinții de lapte sunt deja ieșiți.

Când iese un dinte, gingia poate fi roșie și sensibilă. Mulți bebeluși salivează mai mult, rod orice, au obrajii roșii, se freacă la urechi, scâncesc și dorm mai agitat. Temperatura poate crește ușor, dar rămâne sub 38 °C. Febra, diareea sau un bebeluș care pare cu adevărat bolnav nu se explică prin dentiție. În plus, un mare spital pediatric din SUA subliniază: dentiția îi face pe unii bebeluși mai mofturoși, dar de regulă nu este cauza unui plâns adevărat.

Așa îți poți ajuta bebelușul:

• Inel de dentiție ținut la frigider, niciodată la congelator, fiindcă înghețat poate răni gingia. Nu i-l lega niciodată la gât.

• Masează ușor gingia, cu un deget curat.

• Dacă bebelușul a început deja diversificarea, îl poate ajuta o bucată de fruct moale și răcit, cum ar fi pepenele – desigur, doar dacă stai lângă el.

• Fără coliere de chihlimbar sau coliere pentru dentiție: prezintă risc de sufocare și de strangulare.

• Gelurile dentare anestezice, doar după ce ceri un sfat. Dovezile că ajută sunt foarte puține. Gelurile cu benzocaină nu sunt recomandate pentru bebeluși, iar gelurile cu alte anestezice, cum ar fi lidocaina, se folosesc doar la recomandarea medicului sau a farmacistului. Pentru remediile homeopate pentru dentiție nu există dovezi de eficiență. Analgezicele se dau doar după sfatul pediatrului sau al farmacistului și se dozează exact în funcție de greutate.

Dacă bebelușul plânge mult și inconsolabil în ciuda inelului de dentiție și a alinării, are febră sau apar și alte semne de boală, caută o altă cauză. De multe ori este începutul unei infecții.

Dacă un bebeluș de aproximativ trei luni sau mai mare începe brusc să plângă într-un mod nou și neobișnuit, cauza fizică cea mai frecventă este debutul unei boli. Verifică aceste puncte:

• Durere de ureche: O otită medie apare adesea în timpul unei răceli sau la câteva zile după ea. Sunt tipice durerile înțepătoare, pulsatile, mai ales noaptea, împreună cu somn agitat, plâns, adesea febră; uneori bebelușul nu vrea să bea. Mulți se ating des la ureche – dar asta fac și bebelușii care ies dinții. Dacă bănuiești o infecție a urechii la un bebeluș sub un an, mergi cu el la medic.

• Nas înfundat: Ca să sugă la sân sau la biberon, bebelușii au nevoie de nas liber. Picăturile nazale cu ser fiziologic, la bebelușii sub un an câte o picătură în fiecare nară înainte de masă, pot ajuta. Mai multe despre asta găsești în articolul nostru despre tusea de noapte.

• Febră: Dacă bebelușul pare fierbinte sau plânge altfel decât de obicei, măsoară-i temperatura; la bebeluși, cel mai exact se măsoară rectal. Dacă are sub 3 luni, regula este clară: de la 38,0 °C în sus trebuie evaluat medical imediat, iar noaptea cel mai bine direct într-o clinică de pediatrie, pentru că la această vârstă trebuie exclusă atent o infecție severă. Tot la această vârstă, și o temperatură neobișnuit de mică, sub 36,5 °C, este un semn de alarmă.

• Funduleț iritat: O iritație dureroasă în zona scutecului poate să-ți trezească bebelușul noaptea. În acest caz schimbă-l și noaptea, cu lumină slabă și fără prea multă agitație.

• Prea cald sau prea rece: Ideal în dormitor sunt aprox. 16–18 °C. Atinge ceafa: caldă, dar nu transpirată, este exact bine.

• Un fir de păr în jurul unui deget sau al unui deget de la picior: Rar, dar important. Un singur fir de păr sau o ață se poate înfășura atât de strâns în jurul unui deget, al unui deget de la picior sau al penisului, încât să-l stranguleze. Zona se umflă, devine roșie sau albăstruie și se vede adesea un șanț fin. Poate durea foarte tare și este un motiv să ceri imediat ajutor medical.

Mai trebuie să cunoști și o cauză rară, dar serioasă: invaginația intestinală. Asta înseamnă că o porțiune de intestin intră în segmentul următor. Cel mai des apare la bebelușii între cinci și nouă luni. Sunt tipice accesele bruște, puternice de durere: bebelușul țipă tare și își trage genunchii la burtă, apoi pentru o vreme pare aproape normal, după care totul începe din nou. Pot apărea și vărsături galben-verzui și scaun cu sânge și mucus. Este o urgență: sună la 112 sau mergi imediat la spitalul de pediatrie, chiar dacă încă nu există sânge în scaun.

În a doua jumătate a primului an de viață, bebelușul tău face o mare descoperire: tu exiști și atunci când nu te vede – și poți pleca. În jurul vârstei de opt luni, la mulți copii apar anxietatea de separare și teama de străini. De obicei sunt cele mai intense între zece și 18 luni și se estompează până pe la a doua aniversare. Nu este un regres, ci un semn că s-a format un atașament bun.

Noaptea, asta poate însemna că se trezește de mai multe ori și te strigă speriat, adesea pe un anumit părinte. În jurul lunii a noua, oricum foarte mulți bebeluși se trezesc mai des: într-un studiu italian, peste un sfert dintre bebelușii de această vârstă au avut mai mult de două perioade de trezire pe noapte. Și abilitățile noi, cum ar fi mersul de-a bușilea și ridicatul în picioare, apar tot în această perioadă și pot avea legătură cu nopți mai agitate. Mai multe despre asta găsești în articolul nostru despre regresiile de somn.

Ce ajută în această etapă:

• Liniștește-l scurt și consecvent. Mergi la copil, vorbește calm, pune-i mâna pe spate. De multe ori, îi ajunge siguranța că ești acolo.

• Exersați ziua. Jocurile simple de ascunselea, în care dispari în spatele unei pânze și reapari, îi arată copilului: cine pleacă se întoarce.

• Nu ascunde despărțirile. Spune-i blând și firesc că pleci și revii imediat, în loc să te strecori afară.

• Rutine familiare. Un ritual de seară constant oferă siguranță, mai ales când peste zi se întâmplă multe lucruri noi, de exemplu acomodarea la creșă.

• Un obiect de alinare pentru copiii mici. În primul an, pătuțul rămâne fără plușuri. După aceea, o jucărie de pluș mică poate ajuta la readormire.

Mulți părinți se întreabă dacă și bebelușul lor poate avea deja vise urâte. Sincer: nimeni nu știe exact, pentru că un bebeluș nu poate povesti ce a trăit. Nu se poate exclude complet un vis urât din a doua jumătate a primului an de viață, dar perioada tipică vine mai târziu: potrivit asociației americane a pediatrilor, coșmarurile apar mai des între aproximativ 3 și 12 ani. La un bebeluș care plânge, foamea, oboseala, nevoia de apropiere sau disconfortul sunt explicații mult mai probabile.

La copiii mici se adaugă ceva care îi sperie adesea profund pe părinți: teroarea nocturnă, numită și pavor nocturn. Într-un studiu canadian de lungă durată, cu aproape 2.000 de copii, ea a fost cea mai frecventă la vârsta de 1 an și jumătate; peste o treime dintre copii aveau astfel de episoade la această vârstă. Alte surse plasează vârful între trei și opt ani. La copiii mici, teroarea nocturnă este, aproape întotdeauna, inofensivă și trece de la sine.

În timpul unei terori nocturne, copilul nu se trezește cu adevărat. Se ridică brusc din somnul profund, de obicei la una-două ore după ce a adormit, adesea înainte ca tu să fii deja în pat. Țipă, pare panicat, poate da din mâini, transpiră, are ochii deschiși și pare că nu te recunoaște. De cele mai multe ori, după cinci până la 15 minute totul se termină. Copilul continuă să doarmă și a doua zi dimineață nu-și amintește nimic.

Un coșmar, în schimb, îți trezește copilul de-a binelea, de obicei în a doua jumătate a nopții, adesea spre dimineață. Plânge, caută apropierea ta și se lasă liniștit. De îndată ce poate vorbi, îți spune adesea ce a visat.

În teroarea nocturnă, cel mai mult ajută calmul, oricât de greu ar fi. Nu-ți trezi copilul, pentru că smuls din somnul profund va fi confuz și adesea și mai agitat. Rămâi aproape, vorbește încet și calm și ai grijă să nu se lovească sau să cadă din pat. Să-l ții strâns este necesar doar dacă altfel s-ar putea răni. Consolarea în sensul obișnuit nu prea funcționează, fiindcă în acel moment copilul nu te percepe. Nu este vina ta.

Ca prevenție, pediatrii recomandă suficient somn, ore regulate de culcare și o seară liniștită, cu un ritual familiar. Organizația Mondială a Sănătății oricum nu recomandă ecranele pentru copiii sub 2 ani, nici măcar ziua. Dacă teroarea nocturnă apare mereu la aceeași oră, serviciul britanic de sănătate recomandă să încerci ceva: timp de două săptămâni, trezește-ți ușor copilul în fiecare noapte cu aproximativ 15 minute înainte de ora obișnuită. Asta poate preveni alte episoade.

După un coșmar, copilul are nevoie exact de ceea ce îți spune instinctul: de tine. Ia-l în brațe, spune-i că este în siguranță și rămâi cu el până se liniștește. Dacă vrea, poate să-ți povestească visul. O lumină de veghe mică poate ajuta dacă îi este teamă de întuneric.

Vorbește despre asta la cabinetul pediatrului dacă teroarea nocturnă apare foarte des, durează o perioadă mai lungă sau dacă nu ești sigură că este într-adevăr asta. Un scurt video făcut cu telefonul poate ajuta la evaluare. Dacă un episod seamănă mai degrabă cu o criză convulsivă, de exemplu cu corp rigid, mișcări ritmice sau buze albăstrui, sună la 112.

Unii bebeluși plâng atât de mult, încât îi duc pe părinți la limită, mai ales în primele 3–6 luni de viață și adesea spre sfârșitul după-amiezii și seara. Specialiștii vorbesc atunci despre plâns excesiv. Este vorba despre un bebeluș care cu greu se lasă liniștit și plânge mai mult de 3 ore pe zi – în mai mult de 3 zile pe săptămână, timp de cel puțin 3 săptămâni. Asta nu spune nimic despre tine ca mamă sau tată. Și nu trebuie să treci singur prin asta.

Te pot ajuta aceste locuri:

• Cabinetul pediatrului: Acolo se poate clarifica dacă în spatele plânsului este o boală. În afara programului, poți suna la PEDITEL sau poți merge la centrul de permanență din zona ta (dacă există).

• Medicul de familie: Poate exclude o cauză medicală și te poate îndruma mai departe, de exemplu către un psiholog, dacă simți că nu mai faci față.

• Sprijin pentru epuizare sau tristețe: depreHUB, 0374 456 420, gratuit și non-stop, sau, dedicat mamelor, M.A.M.A, 0374 451 362.

• În criză, seara sau noaptea: ARPS, 0800 801 200 (19–7); în pericol imediat, 112.

Util pentru orice discuție este un jurnal al plânsului și somnului. Societățile de pediatrie recomandă ca, atunci când ai griji legate de somn, să notezi timp de aproximativ trei săptămâni când a dormit copilul, de câte ori s-a trezit, când a fost agitat și când a băut sau a mâncat. E suficientă o foaie lângă pat. Mai comod este într-o aplicație precum Moonsleep: acolo notezi dintr-o atingere somnul, mesele, temperatura și medicamentele, iar într-o notiță scrii când a plâns bebelușul și ce a ajutat. Așa ies la iveală tipare care, în nopțile obositoare, trec ușor neobservate.

Dacă simți că nu mai poți: pune bebelușul într-un loc sigur, ideal culcat pe spate în pătuțul lui. Ieși puțin în camera alăturată, deschide un geam, respiră adânc. Uită-te din când în când la bebeluș și cere ajutor: sună pe cineva în care ai încredere sau o linie de sprijin pentru părinți. Este perfect în regulă să lași pentru un moment, în siguranță, un bebeluș care plânge. Nu ai voie niciodată să-l scuturi, nici măcar pentru o clipă: doar câteva secunde de pierdere a controlului îi pot leza grav și permanent creierul. Dacă s-a întâmplat sau bănuiești că cineva ți-a scuturat bebelușul, mergi imediat la cea mai apropiată clinică de pediatrie sau sună la 112. Vorbește despre acest pericol și cu toți cei care au grijă de bebelușul tău.

Tu îți cunoști bebelușul mai bine decât oricine. Cere sfat medical imediat ce plânsul lui ți se pare neobișnuit sau ți se pare că este cu totul altfel decât de obicei. Mai bine întrebi o dată în plus decât o dată prea puțin.

Sună imediat la 112 dacă bebelușul tău…

• respiră greu sau foarte repede, geme la fiecare expirare ori i se retrage pielea între coaste sau sub stern,

• are pauze respiratorii și devine albăstrui, palid sau flasc,

• are pielea, buzele sau limba palide, albăstrui, gri sau pătate,

• este moale, apatic sau abia poate fi trezit,

• are o criză convulsivă,

• are o erupție care nu se decolorează când apeși pe ea,

• are accese violente și repetate de durere, în care își trage picioarele la burtă – cu atât mai mult dacă apar vărsături galben-verzui sau sânge în scaun.

Mergi imediat la o clinică de pediatrie – dacă nu poți ajunge repede, sună la 112 – dacă bebelușul tău …

• are sub trei luni și 38,0 °C sau mai mult ori sub 36,5 °C,

• vomită verde sau galben-verzui (bilios),

• are o umflătură în zona inghinală sau la nivelul scrotului și plânge ori dă semne de durere,

• are un deget de la picior, un deget de la mână sau penisul strangulat, umflat ori decolorat,

• ca și copil mic ar putea să fi înghițit o baterie tip pastilă.

Cere rapid sfat medical – noaptea prin PEDITEL sau la centrul de permanență din zona ta (dacă există) – dacă bebelușul tău…

• plânge mai mult de două ore fără pauză și nimic nu îl liniștește,

• plânge neobișnuit de ascuțit sau neobișnuit de slab, țipă când îl atingi sau ți se pare foarte schimbat,

• are fontanela bombată sau adâncită (zona moale din creștetul capului),

• refuză să bea sau are mult mai puține scutece ude decât de obicei – nu aștepta până trec 12 ore fără niciun scutec ud,

• vomită sânge sau varsă în jet.

Ca reper: la nou-născuți, pauzele scurte de respirație de sub aproximativ 10 secunde fac parte din respirația normală, ușor neregulată, la fel și câte un grohăit izolat când se screm. Dacă pauzele durează mai mult, cere un consult medical.

Dacă bebelușul plânge într-un mod nou și neobișnuit, dar se lasă consolat și în rest pare sănătos, de obicei este suficient să suni a doua zi la cabinetul pediatrului.

Plânsul de noapte te consumă, mai ales dacă durează săptămâni. Dacă sunteți doi, împărțiți nopțile: cine este de serviciu ascultă și merge la copil, iar celălalt chiar doarme, dacă vreți chiar cu dopuri de urechi în altă cameră. Dacă ești singură, acceptă ajutorul când ți se oferă și cere-l cât mai concret – de exemplu, o oră de plimbare cu căruciorul după-amiaza, în care tu să poți dormi.

Și nu uita: faptul că bebelușul tău plânge noaptea nu este o notă despre tine. Este un omuleț care încă învață să facă față foamei, oboselii, nevoii de apropiere și tuturor impresiilor noi. Nu trebuie să poți interpreta imediat fiecare plâns. Cu fiecare noapte îți cunoști copilul puțin mai bine – iar el te cunoaște mai bine pe tine.